Terapia prin joc este o modalitate de îmbinare a lumii interioare a copilului cu lumea din exterior, într-o modalitate ușor de integrat pentru instanța copilului, aflată la început de drum în viață.

Terapia prin joc mizează pe creșterea motivației intriseci a copiilor. Auto-conducerea în cadrul jocului este cu atât mai puternică cu cât jucătorul, sau în cazul de față, copilul, reușeste să se identifice cu acțiunea pe care o are de îndeplinit și în același timp, o găsește suficient de interesantă și în conformitate cu interese sale generale.

 

Jocul conduce la o creștere a capacităților cognitive, așa cum arată și rezultatele unui studiu de specialitate. În acest sens, a realiza o activitate cu scop recreativ și educațional, dar sub formă de joc, sporește abilitățile mentale ale copilului. Durata prelungită a jocului nu aduce decât beneficii, sporind chiar achizițiile la nivelul următor de dezvoltare.

 

În ludoterapie, se mizează pe exersarea și stimularea tuturor simțurilor. Se pune accent inclusiv pe partea estetică a obiectelor utilizate, care suscită anumite emoții,  stimulând astfel nivelul vizual sau chiar olfactiv. Pentru a exprima în exterior aceste emoții, este nevoie de formarea la nivel intrapsihic a unor opinii, ce pot fi ulterior verbalizate, în funcție de nivelul de dezvoltare și de capacitățile copilului. Manifestarea kinestezică presupune exprimarea conformă în exterior a lucrurilor experimental la nivel psihologic, într-o manieră adecvată.